Saturday, July 25, 2009

Creierul artificial ar putea fi o realitate în zece ani

    via Realitatea .NET - IT & Ştiinţă by Realitatea.NET on 7/24/09
    Creierul artificial ar putea fi o realitate în zece ani

    Construirea unui creier artificial ar putea fi realizată în următorii zece ani, potrivit unui cercetător.

    Henry Makram, directorul proiectului Blue Brain, a simulat deja o serie de elemente din creierul unui şoarece. Acesta a declarat în cadrul TED Global Conference din Oxford că este deja pe cale să dezvolte un creier uman sintetic, care va fi folosit pentru tratarea unor boli mintale. „Nu este imposibilă construirea unui creier uman. O putem face în zece ani”, a afirmat acesta.

    Dr. Makram este de părere că cercetarea sa va ajuta în cele din urmă peste două miliarde de oameni, din întreaga lume.

    Grupul său de studiu, alcătuit în 2005, încearcă să realizeze o simulare pe computer a unui creier, folosindu-se de date culese în laborator.

    În cadrul proiectului au reuşit deja să creeze o coloană neocorticale care este proprie mamiferelor. A fost construită digital folosind un model software compus din zeci de mii de neuroni.

    Funcţionarea unui singur neuron necesită un computer, aşa că oamenii de ştiinţă intenţionează să folosească supercomputerul IBM Blue Gene, care are circa 10000 de procesoare, pentru a-l aduce la viaţă.

No comments:

Post a Comment

Blog Archive

Popular Posts