Wednesday, April 29, 2009

Soţii la indigo. Un thailandez s-a căsătorit cu două gemene

    via Antena3 - Bizar on 4/27/09

    gemene

    Nu s-a mulţumit cu o singura femeie, aşa că a luat în căsătorie două gemene. Este vorba despre un thailandez de 24 de ani care s-a căsătorit cu gemenele Sirintara şi Thipawan, de 22 de ani, pentru că era îndrăgostit de amândouă, anunţă AFP.

    Thailandezul a început relaţia cu cele două femei în urmă cu trei ani. În tot acest timp, cei trei au ieşit în oraş împreună. Tot împreună erau şi când le-a spus pentru prima oară "te iubesc".

    "Când le-am spus "te iubesc" pentru prima oară nu ştiam exact dacă era, Sirintara sau Thiwapan. Aşa că m-am hotărât să mă căsătoresc cu amândouă" a declarat Tao Wichai.

    Acum. Bărbatul este nevoit să-şi împartă timpul între cele două neveste. Cei trei au pus la punct un aranjament cel puţin interesant. "În primele trei zile din săptămână dorm cu Thiwapan şi în celelalte trei, cu Sirintara. Duminica o petrecem toţi trei împreună, dar nu facem nimic" a explicat thailandezul.

    Brbatul consideră că eset răsfăţat de ambele soţii. Amândouă îi gătesc şi nu ştiu cum să-i facă mai mult pe plac. Chiar dacă este privit ciudat de venicini, bărbatului nu-i pasă. Susţine că este foarte fericit alături de cele două femei.

No comments:

Post a Comment

Blog Archive

Popular Posts